În întreaga lume, culturile își pierd limbile, vocea și spațiile în care trăiesc. UC-CIPO există pentru a inversa acest lucru: pentru a recunoaște fiecare cultură, a-i proteja identitatea și a-i oferi un loc permanent pe care granițele și timpul nu îl pot lua.
Versiunea scurtă, pentru oricine dorește să înțeleagă de ce contează acest lucru.
Banii rămân în vârf. Finanțarea culturală publică și privată ajunge în mare parte la marile instituții din marile orașe, nu la comunități. Acest tipar s-a menținut timp de patruzeci de ani.
Finanțarea se îndepărtează de creatori. O parte tot mai mare din acești bani circulă acum prin economie, universități și cercetare, în loc să ajungă la oamenii care creează și poartă efectiv cultura.
Știrile locale mor. Ziarele independente și locale se închid. Numai Statele Unite au pierdut în jur de 3.500 de ziare, iar aproximativ 50 de milioane de oameni au acum puține știri locale sau deloc.
Presa independentă se află sub presiune peste tot. Libertatea presei se află la cel mai scăzut nivel din ultimii douăzeci și cinci de ani, scăzând în fiecare regiune a lumii, nu doar în Occident.
Spațiile comunitare se închid. Locațiile locale și spațiile culturale își închid porțile, în timp ce cei mai mari jucători raportează venituri record.
Comunitățile își construiesc propriile spații. Comunitățile reacționând prin crearea propriilor media, deținute de ele, iar acest lucru funcționează. Exact asta construiește United Cultures.
Acesta nu este un risc îndepărtat. Se întâmplă acum, în fiecare regiune, măsurat și documentat.
Culturile nu se potrivesc în granițele moderne și nu se termină atunci când o graniță se mută. O cultură strămutată din patria sa este tot acea cultură.
O singură cultură poate trăi în mai multe țări și regiuni în același timp. UC-CIPO o înregistrează o singură dată, legată de fiecare loc în care trăiesc oamenii săi, fără a fi împărțită de linii pe o hartă.
Imperiile se ridică și cad, iar frontierele sunt redesenate. O cultură înregistrată își păstrează identitatea și înregistrarea permanentă, indiferent de statul care își guvernează acum pământul.
Atunci când o comunitate este risipită de conflict sau migrație, membrii săi rămân purtători ai culturii. Strămutarea nu șterge apartenența, iar UC-CIPO recunoaște cultura oriunde s-ar afla oamenii săi.
O țară nu este o cultură. O țară poate conține zeci sau sute de culturi distincte, iar multe dintre ele nu sunt recunoscute de nimeni.
Națiuni precum India, Nigeria, Indonezia și Papua Noua Guinee dețin fiecare sute de culturi și limbi. Fiecare dintre ele deține o identitate deplină care merită protejată.
Culturile subnaționale, regionale, indigene, minoritare și diasporice au statut egal în UC-CIPO. O cultură nu trebuie să fie mare sau puternică pentru a fi recunoscută.
O cultură se poate înregistra la UC-CIPO prin propria comunitate, nu doar printr-un guvern. Comunitatea își deține cultura; un minister o poate sprijini, dar nu o deține.
Acolo unde pericolul este cel mai mare, protecția vine prima.
Culturile a căror limbă este grav pe cale de dispariție sau vorbită doar de un număr mic de bătrâni primesc sprijin prioritar pentru a-și înregistra și înregistra moștenirea înainte de a fi pierdută.
Comunitățile dezrădăcinate de război sau de migrația forțată sunt prioritizate, astfel încât identitatea să fie păstrată chiar și atunci când patria nu poate fi.
Odată înregistrate, elementele unei culturi sunt ancorate pe UC Chain: o înregistrare permanentă care nu poate fi modificată sau ștersă, chiar dacă comunitatea se dispersează.
